filme și salată boeuf / timp sau energie?

Dacă îmi spune cineva că nu a făcut asta azi, îi dau un premiu. Evident, premiul va fi un platou de salată boeuf făcută de mama, pe care nu cred că reușesc să o termin săptămâna asta. 🙂 Cel mai probabil va ajunge la birou, împreună cu alte preparate rămase neatinse în perioada ce a trecut, căci toți știm cât de mult îi place românului să se supra-pregătească de sărbători. Chiar mă gândeam că ar fi o idee bună să le dau un email tuturor să aducă la birou tot ce a rămas neatins și să facem un fel de „revelion al chelnerilor”, doar că îl numim revelion al IT-iștilor și îl condimentăm cu preparate din toate colțurile țării, pe care le împărțim între noi.

Dar destul cu planurile. Să revenim la ziua de azi. Așa cum spuneam ieri, încerc să trăiesc și să mă focusez pe fiecare zi în parte. Azi a fost despre un pic de yoga, meditație anti-anxietate, mâncare, filme, filme și iar filme și apoi iar mâncare. Este minunat cât de interesante poți găsi filmele atunci când nu ai așteptări. Printre cele pe care le-am văzut, s-a numărat și Okjao dramă (spun ei, eu zic că avea și pasaje comice sau satirice pe alocuri) interesantă despre legătura dintre o fetiță și un super-porcușor. Spun intersantă pentru că în mine a trezit niște gânduri legate de industria alimentară și lupta care se duce în mintea mea legată de consumul de carne și cât de etic și corect este acest obicei.

Cred că există motive istorice pentru care a fost o idee foarte bună și poate că greșeala pe care o facem toți este că încercăm să justificăm asta uitându-ne în urmă și nu înainte. Este adevărat, ne-a ajutat să evoluăm, să depășim alte specii, să trăim în orice colț al lumii și să supraviețuim în vreme de calamități naturale sau războaie crunte, însă oare se mai pune problema de aceste lucruri încă? Oare nu am găsit mii de alimente, textile, energie și tehnologii care ne pot ajuta la fel de mult acum, toate acestea făcând consumul de carne să pară o brutalitate mai degrabă decât o necesitate? Sunt întrebări pe care mi le pun din când în când… fără să fi ajuns la vreo concluzie încă, probabil pentru că mare parte din concluzia mea este justificată și de obiceiurile mele, pe care încă nu mi le-am schimbat.

Postam în data de 22 noiembrie o poză cu David și Goliat – cartea primită în dar la The Vast&The Curious. Am terminat-o de citit recent și mi-a plăcut tare mult. Deși mă așteptam să aibă multe pasaje repetitive și emoționale, are de fapt multă statistică și povești interesante care demonstrează (poate) ceea ce încep eu să bănuiesc despre consumul de carne: că intrăm într-o perioada în care cu cât consumăm mai multă, cu atât e mai rău. Gladwell spune că există un U inversat pentru orice proces și că la capetele acestuia se află fie prea puțin din ceva, fie prea mult din ceva, ambele variante fiind nocive pentru proces/populație/ce vreți voi. Echilibrul pare să fie soluția aici, însă cred că este tare greu să găsești echilibru în ceva ce este răspândit în toată lumea și necontrolat global de nimeni și nimic. Sau poate controlat, dar nu în sensul bun. 🙂

Acest U inversat mă duce cu gândul și la ceea ce facem în fiecare zi și cum e bine să dozăm ziua cu câte puțin din toate. Și am citit o carte fix pe tema asta, care mi-a plăcut foarte tare, se numește The Power of Full Engagement și mi-a fost recomandată de un fost coleg, care acum face niște chestii super faine și exciting la noul angajator, pe partea de leadership. Ce mi-a plăcut cel mai mult la carte este mesajul ei de a gândi în energie și nu în timp. Timpul este oricum irelevant, el oricum trece și nu te ajută și nici nu te încurcă în mod deosebit. Însă felul în care îți trăiești experiențele, îți dozezi energia și te simți în fiecare zi poate face diferența dintre o viață trăită frumos și una trăită (punct).

Gata, destul, mă întorc la filme. Ultimul pe ziua de azi, promit. 😀

Love,

Andreea

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s