În căutarea fericirii

Sunt în Londra de câteva zile. Am venit cu jobul, mai devreme decât era nevoie. Și o să plec mai târziu decât ar trebui. Profit de bunătatea prietenei mele din facultate – Cristina – care locuiește aici de ani buni și de zilele libere din week-end și flexibilitatea pe care o am la muncă pentru a decupa câteva zile de vacanță într-o perioada foarte aglomerată. And it feels good! 🙂

De fiecare dată când vin aici, mă întreb de ce nu rămân. Și de fiecare dată când plec, mă întreb de ce aș fi făcut-o. Este foarte ușor pentru oameni să își imagineze acum orice vor, aproape orice îți vine în minte a fost făcut și în mod cert vei găsi și dovezi audio, foto și video legate de asta. Și de multe ori nu sunt dovezi care arată ambele părți ale monedei, sunt adevărate povești de viață care îți spun exact cum arată succesul și ce ar trebui să faci (sau nu) să îl obții. Și eu intru rapid în transa asta.

Deci, și pentru mine, ca și pentru tine, devine ușor să creionez o viață fericită aici, în care pun doar ingredientele care mi-aduc bucurie: plimbări pe străzile Londrei, mâncare diversă, puburi, oportunități profesionale, colegi mișto, un standard de viață mai bun, acces la mai multe facilități, you name it. Refuz să mă gândesc la Alex, la familie, la prieteni, la tot ce îmi dă acum stabilitate și siguranță. Nu o fac din nepăsare evident, ci pentru că asta ar însemna să trag niște norișori destul de supărați peste visele mele și să le spulber. Și mie îmi place starea aia de visare, aproape că sunt deja mutată aici când intru în ea.

Însă viața nu este doar despre nou și frumos și iar nou. Este despre căutare, scop și belonging. În călătoria mea cu trenul înapoi de la Birmingham, am văzut Expedition Happiness. Sună cheesy poate, dar pentru mine a fost foarte inspirațional. Lăsând la o parte filmările care sunt cu adevărat extraordinare, filmul mi-a adus aminte – din nou – căteva chestii de bază:

– totul se face cu oameni; soluțiile sunt inutile dacă nu ai cu cine le pune în practică;

– să faci parte dintr-o familie, oricare ar fi ea, este cel mai frumos sentiment;

– până și cel mai atractiv și curajos experiment devine plictisitor după un timp, așa funcționeaza psihicul uman;

all you need is love.

OK, asta a fost foarte cheesy, dar Alex mereu zice: it ain’t stupid if it works.

Mă întorc mâine cu drag acasă, la ai mei. Poate mâine, poate peste 10 ani sau într-o altă viață voi trăi în altă parte, însă până atunci visez să fie și să fac o lume mai bună acolo unde sunt eu. Și sentimentul ăsta, cu tot cu presiunea pe care o pune pe mine, îmi dă și energia și curajul să merg mai departe.

Xoxo,

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s