În căutarea fericirii

Sunt în Londra de câteva zile. Am venit cu jobul, mai devreme decât era nevoie. Și o să plec mai târziu decât ar trebui. Profit de bunătatea prietenei mele din facultate – Cristina – care locuiește aici de ani buni și de zilele libere din week-end și flexibilitatea pe care o am la muncă pentru a decupa câteva zile de vacanță într-o perioada foarte aglomerată. And it feels good! 🙂

De fiecare dată când vin aici, mă întreb de ce nu rămân. Și de fiecare dată când plec, mă întreb de ce aș fi făcut-o. Este foarte ușor pentru oameni să își imagineze acum orice vor, aproape orice îți vine în minte a fost făcut și în mod cert vei găsi și dovezi audio, foto și video legate de asta. Și de multe ori nu sunt dovezi care arată ambele părți ale monedei, sunt adevărate povești de viață care îți spun exact cum arată succesul și ce ar trebui să faci (sau nu) să îl obții. Și eu intru rapid în transa asta.

Deci, și pentru mine, ca și pentru tine, devine ușor să creionez o viață fericită aici, în care pun doar ingredientele care mi-aduc bucurie: plimbări pe străzile Londrei, mâncare diversă, puburi, oportunități profesionale, colegi mișto, un standard de viață mai bun, acces la mai multe facilități, you name it. Refuz să mă gândesc la Alex, la familie, la prieteni, la tot ce îmi dă acum stabilitate și siguranță. Nu o fac din nepăsare evident, ci pentru că asta ar însemna să trag niște norișori destul de supărați peste visele mele și să le spulber. Și mie îmi place starea aia de visare, aproape că sunt deja mutată aici când intru în ea.

Însă viața nu este doar despre nou și frumos și iar nou. Este despre căutare, scop și belonging. În călătoria mea cu trenul înapoi de la Birmingham, am văzut Expedition Happiness. Sună cheesy poate, dar pentru mine a fost foarte inspirațional. Lăsând la o parte filmările care sunt cu adevărat extraordinare, filmul mi-a adus aminte – din nou – căteva chestii de bază:

– totul se face cu oameni; soluțiile sunt inutile dacă nu ai cu cine le pune în practică;

– să faci parte dintr-o familie, oricare ar fi ea, este cel mai frumos sentiment;

– până și cel mai atractiv și curajos experiment devine plictisitor după un timp, așa funcționeaza psihicul uman;

all you need is love.

OK, asta a fost foarte cheesy, dar Alex mereu zice: it ain’t stupid if it works.

Mă întorc mâine cu drag acasă, la ai mei. Poate mâine, poate peste 10 ani sau într-o altă viață voi trăi în altă parte, însă până atunci visez să fie și să fac o lume mai bună acolo unde sunt eu. Și sentimentul ăsta, cu tot cu presiunea pe care o pune pe mine, îmi dă și energia și curajul să merg mai departe.

Xoxo,

Reclame

Ianuarie, luni.

O săptămână mai târziu, revin cu un articol simplu pe care îl încep fără nicio temă. Aproape că fac un exercițiu de freeflow aici de fiecare dată, deși nu așa am gândit conceptul blogului la început. Însă cred că unele lucruri trebuie să le și testăm, pentru că ele sună bine în teorie, dar în practică s-ar putea să ne lovim de niște chestii care să ne facă să ne răzgândim.

Cum ar fi cele 10 chestii pe care le-am învățat de când am început acest blog:

  1. Să scrii cu diacritice este greu, dar este frumos. Acum aproape că nu îmi mai vine să pocesc limba română și când scriu mailuri la birou.
  2. Nu pot face asta în fiecare zi și nu pentru că nu aș avea ce scrie, dar pentru că îmi place ca ceea ce scriu să fie interesant, să aiba substanță, să fie ceva ce mie însămi mi-ar plăcea să citesc undeva.
  3. Orice articol pe care îl scriu ar trebui să aibă minim 2,3 zile de research și alte 2,3 zile de încercări și retușări. Și ar trebui să îl dau – măcar pentru început – cuiva să îl revizuiască.
  4. Faptul că nu citește nimeni pe-aici este o ușurare și este un lucru la care nu mă gândesc aproape deloc. Cred că aș fi mai stresată dacă aș ști că totuși citește cineva. 🙂
  5. Nu pot citi cărțile în ritmul în care mi-am propus să scriu despre ele (săptămânal).
  6. Când scriu am nevoie de liniște și orice sentiment, muzică sau activitate din jurul meu mă bruiază sau mă scot din ritm… și mă transpun în altul.
  7. Să scrii orice este ușor, să scrii ceva interesant este aproape imposibil.
  8. Să speri că vei scrie ceva interesant înseamnă să îți facă plăcere să scrii toată viața fără să ceri nimic în schimb.
  9. Să nu ceri nimic în schimb înseamnă să dai tot, fără să te uiți în urmă.
  10. Să nu mă mai tot uit în urmă. 

🙂 A fost un pic de efort pe final să-mi iasă și ceva emoțional din povestea asta, sper că am reușit.

Spor și pace,

Andreea

Filme, cărți, gătit și IKEA

În mare, așa mi-am petrecut al doilea week-end din luna ianuarie. 🙂

IKEA este preferatul meu pentru shopping, recunosc. Îmi rămăseseră pe listă niște tablouri și o lampă de luat și am fugit să termin cu ele. 🙂 Anul trecut, prin septembrie, am făcut o renovare parțială a apartamentului. Am decis să fie parțială pentru că nu am avut curaj (și nici resurse) să fac una totală și pentru că nu cred că voi mai petrece următorii 10 ani aici (deși nu mi-am făcut un plan în legătură cu asta) și nu voiam să investesc în el dincolo de valoarea (deja scăzută) pe care aș obține-o dacă l-aș vinde.

Dacă aș vrea să fiu foarte critică, aș spune că acum e o combinație de vechi cu nou și că pe alocuri pare struțo-camilă. Dar o sa fiu pozitivă și o să spun că într-un final avem un apartament care ne reprezintă și sunt tare bucuroasă că ieri (aproape) am încheiat cu tot. Mai am de printat si pus niște poze de vacanță pe peretele de deasupra capului, din dormitor, și gata! Done! 

Experiența noastră cu renovarea apartamentului a fost una de începători, pe care am tratat-o cu mare amuzament și drag. În primul rând pentru că Alex este un foarte bun partener și ne-am înțeles foarte bine și în al doilea rând pentru că nu am pus foarte multă presiune pe rezultat, lăsând să se întâmple chestii pe care nu le-am prevăzut și nu le puteam controla. Era important să facem spațiul să se simtă al nostru, să punem în el culoare sau să îl eliberăm de tot ceea ce nu ne era util, era prea vechi sau pur și simplu nu mai făcea parte din viața noastră. De asemenea, am profitat de o bormașină și de IKEA să facem și mici hacks pentru a folosi spațiul mic pe care îl avem la maxim.

Ce am făcut week-endul ăsta (finalizarea peretelui colorat cu tablourile) găsiți mai jos. Ambele poze sunt din living, colțuri diferite.

Cât despre filme, cărți și mâncare, am văzut Brave (daaaa, sunt înnebunită dupa un desen animat bun), citesc în continuare Creativity și am gătit ciorbă deasă cu legume și orez, vinete eventual parmigiana și cotlet de porc cu mere și ceapă caramelizată. Yum Yum. 🙂

Săptămână faină,

Andreea

Ție îți place să călătorești?

Mie în general, da.

Însă am început anul 2018 în forță la job și nu numai, așa că nu reușesc să mă bucur de călătoria pe care o fac azi, pentru că știu că am foarte multe de făcut în rest. Jurnalul a fost întotdeauna un loc bun în care să mă conectez înapoi cu mine și asta este ceea ce încerc să fac și acum.

Sunt în aeroport acum, așteptând îmbarcarea spre Birmingham. Călătoresc acolo pentru doar 2 zile, în încercarea mea de a-i convinge pe cei de la SDI să ne acorde premiul de BEST MEDIUM SERVICE DESK pentru SDI IT SERVICE & SUPPORT AWARDS.

Mi-am propus să nu vizitez nimic acolo, dar pe măsură ce scriu aceste rânduri îmi dau seama că mi-ar plăcea totuși să ma plimb un pic pe străzile orașului încercând să le descopăr. O să caut câteva locuri de văzut și o să profit de prima jumătate a zilei de mâine, până la urma repetarea prezentării o pot face de oriunde..

Poate o să și scriu un articol dintr-un loc plin de povești.

PS: Pe avion mi-am luat creativity să citesc, căci îmi e tare dragă și o să revin curând și cu un review. Până atunci, o miercuri plină de zâmbete să avem.

Cu drag,

Andreea

Iarnă de București

Week-endul acesta este inimaginabil de cald pentru luna în care suntem. Temperaturi de 13-14 grade, cer senin, lume multă în parcuri, pe la terase sau fugită la munte. Noi (eu și Alex) am ales să petrecem timpul acasă, gătind, citind, văzând filme. Am ieșit puțin pe-afară, el la o cafea, eu pe iarbă în parc să citesc, dar mai ales am avut primele noastre zile consecutive la alergat, în parc. Ce-i drept, nici nu ai cum să reziști la vremea asta să nu ieși din casă.

Am avut poate cea mai călduroasă iarnă din ultimii ani și deja pare că ieșim din ea. Sunt sigură că ne așteaptă niște zăpezi cât de curând, dar îmi e greu să cred că vor avea forța și durata de altă dată. Este trist pentru noi românii să petrecem sărbătorile fără zăpadă și mai ales pentru copii, care așteaptă cu drag să vină vacanța, colindatul, moșul și Revelionul înconjurați de munți de zăpadă și distracție cât cuprinde. Sau cel puțin așa presupun eu. 🙂

Iarna în București este diferită față de iarna în orasele mici. Acasă la mine, în Alexandria, iarna înseamnă timp petrecut în casă, cu familia, colindători, cozonac și sentiment de sărbătoare. Și pentru că Bucureștiul este un oraș de provinciali, el parcă se golește în perioada sărbătorilor: oamenii fie pleaca „la țară” fie la mall. Dacă ai un spirit tipic americănesc, simți într-adevăr un vibe și în mall-uri cu atâta muzică de Crăciun și oameni forfotind pentru cel mai bun cadou, însă atunci cand te întorci spre casă, el dispare dacă nu e întreținut de altceva. Se prea poate să fie doar impresia mea, căci m-am tot întors mereu acasă de sărbători și rareori m-am pregătit în vreun fel aici. Mi-ar plăcea să aflu și păreri diferite, dar nu e cazul acum că nu citește nimeni ce scriu eu pe-aici. :))

Sunt curioasă ce înseamnă sentimentul de sărbătoare pentru fiecare. Pentru mine înseamnă într-o mare măsură ca vremea de afară să se sincronizeze cu ziua din calendar. Apoi, înseamnă să fiu alături de familie, să uit de griji, stres și proiecte și să-mi uit telefonul undeva prin casă. Mai înseamnă mâncare tradițională și decorațiuni (dacă e cazul), mici revederi la cafea cu oameni pe care nu i-am mai văzut de mult timp și ieșit la plimbare pe jos. Înseamnă discuții interminabile despre alegeri în viață, amintiri haioase și jocuri de tot felul. Înseamnă relaxare. Foarte diferit de sentimentul de vacanță, care înseamnă curiozitate, cunoaștere, descoperire, reflecție, căutare. Și, dacă sunt norocoasă, schimbare.

Dar acum deja e ianuarie, sărbătorile sunt departe și mai e ceva până la vacanță, așa că o să intru în dulcea rutină care – deși criminală daca nu are un scop – e al naibii de bună atunci când știi unde vrei să ajungi.

Pace și iubire,

Andreea